fondul ue
Sigla_guvernului_României_versiunea_2016_cu_coroană
regio
logo-IS-2014-2020 (1)
4
3
2
1

Codul SMIS 116997

Despre noi

HomeDespre noi

Video poster

Cine suntem?

Prima companie de reciclare
a sticlei in Radauti!

Realizăm granule de sticlă de dimensiune relativ controlată, fără muchii și colțuri
tăietoare, folosind o tehnologie revoluționară, prin implozie, aplicând impulsuri de energie cinetică intensă care determină destructurarea sticlei în întreaga ei masă.

Reciclarea sticlei

În mod tradiţional reciclarea sticlei se realiza până de curând prin spargere într-o
instalaţie funcţionând după principiul morii cu ciocănele sau prin vălţuire. Prin implozie se pot recicla toate tipurile de deşeuri de sticlă, cu excepţia parbrizelor auto. Consumul de energie pentru reciclarea aceleiaşi cantităţi de sticlă este cu 50  – 75 % mai mic în cazul imploziei decât în cazul tehnologiei clasice.

Primul efect al reciclării este reducerea substanțială a volumului deșeurilor de sticlă, iar spre deosebire de materialele plastice sau hârtie, sticla aruncată poate fi reciclată la nesfârşit, astfel ne-am gândit sa fructificăm acest lucru prin obtinerea unui produs intermediar (sticlă marunțită) care poate fi folosită la fabricarea sticlei plane sau a altor obiecte.

Printre cei mai importanţi clienţi sunt marii producători locali de ambalaje de sticlă, geam plat sau fibră de sticlă, dar materialul poate merge şi la export, cererea de sticlă reciclată fiind în creştere la nivel mondial.

Bucovina Electro Top
Bucovina Electro Top

Perseverenta, profesionalism si integritate.

2005. Fondarea companiei

BUCOVINA ELECTRO TOP a luat fiinţă în septembrie 2005, fiind constituită în urma divizării altei societăţi, în cadrul căreia a acumulat 10 ani de experienţă în retail şi distribuţie de electrocasnice şi materiale pentru construcţii. Datorită experienţei acumulate, compania s-a extins într-un ritm constant şi rapid, prin linii de produse diversificate şi servicii complexe.

2010. Extinderea companiei in mediul online

În anul 2010, compania s-a extins în mediul on-line, prin deschiderea unui magazin de electronice și electrocasnice.

2019. Extinderea domeniului de activitate

În 2019, prin profesionalismul şi devotamentul angajaţilor, care a condus la creşterea cifrei de afaceri și a volumului de activitate, am reușit să evoluăm în protejarea mediului înconjurător prin reciclarea sticlei.

Certificarea companiei

S.C. Bucovina Electro Top S.R.L. a obţinut certificarile SR EN ISO 9001:2015, SR EN ISO 14001:2015, SR EN ISO 45001 (OHSAS 18001):2018 realizate cu organismul de certificare INTERCONFORMITY ASSESSMENT AND CERTIFICATION COMPANY prin intermediul firmei de consultanta ISOGOLD CONSULT.

Bucovina Electro Top
Bucovina Electro Top
Bucovina Electro Top

Titlul proiectului: „CONSTRUIRE HALA RECICLARE DEȘEURI NEPERICULOASE”

Denumirea Beneficiarului: SC BUCOVINA ELECTRO TOP SRL

Scopul proiectului: INCEPEREA UNEI NOI ACTIVITATI PRIN AUTORIZAREA UNUI NOU COD CAEN LA BUCOVINA ELECTRO TOP SRL; CONSTRUIREA UNEI HALE DE RECICLARE DESEURI NEPERICULOASE SI ACHIZITIA UNUI UTILAJ DE RECICLARE A STICLEI.

Data de incepere: 18.12.2018

Perioada de implementare: 18.12.2018 – 31.10.2019

Valoarea totala a proiectului: 2.084.348,93 lei,

Ajutor regional: 1.061.246,90 lei

Ajutorul de minimis: 196.799,40 lei

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati

Detalii privind elementele obligatorii de identitate vizualä se regäsesc in Manualut de Identitate Vizualä a Regio 2014-2020, in vigoare.

Obiective specifice:

  • Creşterea performanţei economice a firmei prin creşterea cifrei de afaceri: construcţia halei de reciclare si achziţionarea echipamentului performant va duce la dezvolarea unei ramuri noi a activităţii, mărind astfel cifra de afaceri.
  • Creşterea producţiei ca urmare a diversificării produselor obţinute: firma va obţine mai întâi cioburi de sticlă cu grad înalt de puritate, a caror cerere pe plan intern şi extern este în creştere, apoi va dezvolta linii noi de producţie în care cioburile să fie folosite în diverse domenii.
  • Majorarea profitului, anual – prin reinvestirea profitului şi extinderea capacitătii de servicii vom creşte cifra de afaceri, implicit şi profitul;
  • Creşterea productivităţii muncii, anual: firma va angaja resurse umane din rândul persoanelor defavorizate, cum ar fi ::absolvenţi după anul 2012, șomeri, persoane peste 45 de ani sau angajaţi care au în întretinere una sau mai multe persoane, care, ţinând cont de faptul că sunt mai puţin căutaţi pe piaţa muncii, vor fi interesaţi să aibă o productivitate ridicată
  • Folosirea resurselor umane locale
  • Preţuri rezonabile pentru produsele rezultate: datorită faptului că utilajul este unul performant, estimăm costuri rezonabile de producţie şi ca urmare preţul produselor rezultante va fi competitiv.